Scene șocante au avut loc la Timișoara, unde un meci de handbal feminin pentru junioare s-a transformat în ring de box pentru părinți. Incidentul s-a petrecut duminică, 4 octombrie 2026, în Sala „Constantin Jude” din orașul de pe Bega, în timpul partidei dintre LPS Banatul Timișoara și CSC Millenium Giarmata, scor 12-30, contând pentru etapa a 2-a din Campionatul U15, Seria P.
Discuțiile aprinse din tribune au degenerat rapid după ce suporterii au început să strige la arbitri, nemulțumiți de deciziile luate pe teren. Potrivit primelor informații, tatăl unei jucătoare a mers în zona unde se aflau părinții echipei adverse și l-a lovit pe un alt bărbat. Cei doi au început să-și împartă pumni sub privirile îngrozite ale copiilor, în timp ce ceilalți spectatori au intervenit să îi despartă. Pe teren, copiii de 13-14 ani au asistat neputincioși la scene, iar una dintre junioare a alergat spre tribună, făcând semne disperate ca scandalul să înceteze, după care și-a acoperit fața cu palmele, plină de spaimă.
Meciul în sine a fost extrem de tensionat, arbitrul dictând 12 eliminări pentru gazdele de la LPS Banatul și 8 pentru echipa din Giarmata. De asemenea, antrenorul timișorean Attila Horvath a fost descalificat în timpul confruntării sportive.
Reacții dure din partea autorităților și a federației
Imaginile cu bătaia din tribune au ajuns rapid pe rețelele de socializare, stârnind un val de indignare. Antrenoarea Adriana Beldiman a reacționat public, taxând comportamentul violent al adulților: „La un meci de handbal junioare 3 din Campionatul Naţional, în loc să vadă fetele jucând, să le încurajeze şi să se bucure de sport, părinţii s-au bătut în tribune”, a scris aceasta.
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș s-a autosesizat în urma imaginilor apărute în spațiul public. Polițiștii de la Secția 2 Poliție Urbană Timișoara efectuează verificări pentru a stabili împrejurările exacte și pentru a-i identifica pe toți cei implicați, menționând că până în prezent nu au fost înregistrate plângeri oficiale.
La rândul său, Federația Română de Handbal (FRH) a condamnat vehement incidentul și a anunțat măsuri drastice. Președintele Bogdan Voina și conducerea instituției au propus convocarea de urgență a Consiliului de Administrație pentru marți, 6 octombrie 2026. Cazul a ajuns deja pe masa Comisiei de Disciplină și va fi analizat în prima ședință, luându-se în calcul inclusiv sesizarea organelor de poliție. Federația invocă principiile politicii de „Safeguarding”, care impune toleranță zero față de orice formă de violență și subliniază responsabilitatea părinților de a avea un comportament civilizat.