Centrul Culturii Tradiționale Maramureș readuce în atenție farmecul târgurilor de altădată, printr-o mărturie a Ilenei Drăguș, în vârstă de 86 de ani, din Oncești.

Potrivit acesteia, în prima zi de luni a fiecărei luni avea loc marele târg dintre Vadul Izei și Sighetu Marmației. Oamenii veneau cu căruțele încărcate cu produse din gospodărie — lapte, brânză, ouă, animale, dar și haine vechi — pentru a le vinde sau a le schimba pe lucrurile de care aveau nevoie.

Printre cele mai căutate produse se aflau oalele din lut, indispensabile în gospodăriile de atunci. În ele se păstra laptele pentru a se prinde, din care se obținea smântâna și, ulterior, cașul.

Mesele simple, pregătite în familie și servite cu linguri de lemn, reflectau stilul de viață al comunităților maramureșene din acea perioadă.

Un detaliu revelator pentru mentalitatea vremii: înainte de a intra în târg, mulți oameni se opreau la capela din apropiere pentru a se ruga să aibă spor la vânzare.