Delgaz Grid a finalizat o lucrare de investiții în rețeaua de gaz pe strada Mărășești din municipiul Baia Mare, pe o lungime de 2 kilometri.

Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu, care constă în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe o lungime totală de 5 kilometri, în valoare de peste 3,7 milioane de lei. Investiția urmărește îmbunătățirea alimentării cu gaze naturale pentru locuitorii municipiului.

Pentru conectarea noii rețele la sistemul de distribuție, compania a sistat temporar alimentarea cu gaz marți, 25 august, în intervalul orar 09:00 – 16:00.

Au fost afectate următoarele străzi: Vasile Alecsandri nr. 81 (A, B, C); Garoafelor, tronson nr. 1-19 A; B-dul Republicii, blocurile 66-88; Mărășești; Aleea Mărășești; și B-dul Regele Ferdinand nr. 88A și 90.

Compania a solicitat consumatorilor să închidă toate focurile și, după reluarea distribuției, să supravegheze modul de ardere timp de 30 de minute. În cazul în care se simte miros specific de gaz, trebuie anunțat imediat operatorul.