Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au fost sesizați prin 112, pe 27 iulie, cu privire la un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, produs pe strada Mesteacănului din Tăuții de Sus.
Din primele verificări a reieșit că un tânăr de 19 ani, care conducea un autoturism pe direcția Baia Mare – Baia Sprie, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenția. A părăsit apoi partea carosabilă și a acroșat un stâlp.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma impactului, tânărul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
În aceeași zi, un al doilea eveniment rutier s-a produs pe DN1C, între Lăpușel și Satulung, în zona pădurii „Două veverițe”. Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol, la fața locului intervenind pompierii și echipaje medicale.
Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri.