Luni dimineață, Asociația Maramureș Heritage a anunțat oficial începerea înscrierilor pentru Bursa „Dr. Julius Morar (Mandel)” aferentă anului școlar 2026–2027. Programul se adresează elevilor din clasele VII – XI înscriși în unitățile școlare de pe întreg teritoriul județului Maramureș.
La finalul anului școlar, organizatorii vor acorda un număr de trei burse, fiecare având valoarea de 500 de lei. Inițiativa nu reprezintă o bursă de merit și nici una socială, ci urmărește ca tinerii să investigheze și să afle mai multe despre istoria și tradițiile comunității evreiești.
Pentru a intra în competiție, participanții trebuie să pregătească un proiect școalare având ca temă principală moștenirea lăsată de evrei în localitățile lor sau aspecte legate de cultura evreilor din România. Punctajul va fi suplimentat pentru temele strâns legate de județul Maramureș. Proiectele finale, însoțite de o scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic și fotografii de la prezentarea susținută în fața colegilor, trebuie trimise cel târziu până la data de 16 mai 2027 pe adresa de e-mail a asociației.
Cine a fost medicul baimărean comemorat prin acest program
Bursa poartă numele doctorului Julius Morar (Mandel), născut în municipiul Baia Mare în data de 22 iulie 1915. Începând cu anul 2026, regretatul medic deține titlul de cetățean de onoare post-mortem al Municipiului Baia Mare.
Viața familiei sale a fost marcată de dramele din perioada Holocaustului, soră și nepoții săi pierzându-și viața la Auschwitz, în timp ce fratele său a decedat de tifos într-un lagăr de muncă forțată. După cel de-al Doilea Război Mondial, medicul s-a întors temporar în Baia Mare, iar ulterior a emigrat în Israel și în Statele Unite ale Americii.
Dosarele și titlurile proiectelor se transmit la adresa de e-mail contact@regiomm.ro, respectând formatul care include titlul lucrării, numele elevului și unitatea de școlarizare. Câștigătorii vor fi desemnați de reprezentanții familiei Dr. Julius Morar alături de președintele Asociației Maramureș Heritage, Cotos Robert Adrian.
Foto: This is a photo of a historic monument in județul Maramureș, classified with number MM-II-a-A-04432.. Autor: POPOVICI Dan Cristian, via Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0 ro