În 13 octombrie 2026, s-a desfășurat prima probă din cadrul concursului pentru funcțiile de directori și directori adjuncți în școli, constând în evaluarea competențelor, a capacităților și a aptitudinilor personale. Proba scrisă a constat în rezolvarea unui test cu 20 de itemi, cu o singură variantă corectă de răspuns, într-un interval de 60 de minute. Nota minimă necesară pentru promovarea acestei etape a fost 6.
Rezultatele au fost publicate online pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, dar și la centrul de concurs de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, locul unde s-a susținut proba. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, au fost înscriși 182 de candidați, dintre care 5 au absentat, iar 2 s-au retras.
Situația notelor arată o singură notă maximă de 10 pe întreaga probă. În același timp, 12 candidați au obținut note între 9 și 9,99, 14 persoane au luat note între 8 și 8,99, 34 de candidați au fost notați între 7 și 7,99, iar 51 de persoane au obținut note între 6 și 6,99. Pe de altă parte, s-au înregistrat numeroase note de picat: 40 de note au fost între 5 și 5,99, 15 candidați au obținut note între 4 și 4,99, 6 candidați au avut note de la 3 până la 3,99, iar câte un candidat a obținut note între 2 și 2,99, respectiv între 1 și 1,99.
Calendarul urmatoarelor probe
Conform metodologiei de concurs, nota obținută a putut fi contestată în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor. Urmątoarea etapă este proba scrisă de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară, programată pentru data de 20 octombrie 2026.
Calendarul continuă cu evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, activitate care se va desfășura în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026. Proba de interviu va avea loc în intervalul 12 – 27 noiembrie 2026, iar afișarea rezultatelor finale ale întregului concurs este programată pentru data de 9 decembrie 2026.
Foto: Nagybánya, a Piac tér a Felsőbányai út felől. Autor: h_laca, via Wikimedia Commons, CC BY 3.0