Președintele Nicușor Dan a recunoscut, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni la New York, că investitorii americani au fost extrem de îngrijorați de criza politică de la București. Șeful statului a participat la o întâlnire de nivel înalt organizată de JPMorgan, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai unor companii, bănci și fonduri de investiții care cumpără obligațiuni românești.
Discuțiile au atins puncte sensibile legate de stabilitatea țării, partenerii străini dorind să afle când va reuși România să aibă un Executiv funcțional. Întrebarea principală de pe buzele magnaților americani a vizat chiar momentul în care țara noastră va avea un nou Guvern.
„Bineînţeles că au fost puse întrebări legate de situaţia politică, situaţia financiară. Eu am răspuns la cele legate de situaţia politică. Domnul ministru Nazare şi domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toţi indicatorii financiari stăm foarte bine, faţă de locul de unde am plecat”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Estimări secrete oferite Wall Street-ului
Deși nu a dorit să facă publice detaliile în fața presei, șeful statului a confirmat că nu a lăsat investitorii în ceață. Întrebat direct dacă le-a oferit un termen concret pentru deblocarea situației politice de la București, președintele a dat un răspuns scurt: „M-au întrebat şi le-a făcut nişte estimări”.
Pentru a liniști apele în fața fondurilor de investiții care împrumută România, Nicușor Dan a insistat că disputele interne nu afectează angajamentele majore ale statului. El le-a transmis americanilor că, dincolo de „ciondănelile” politicienilor, clasa politică dă dovadă de multă „rezonabilitate” atunci când vine vorba de chestiuni de interes național, dând ca exemplu discuțiile purtate în perioada iulie-august pe marginea PNRR.
Vizita președintelui în Statele Unite, desfășurată în marja Adunării Generale a ONU, a inclus și întrevederi cu diaspora din sectorul tehnologic, șeful statului încercând să prezinte oportunitățile economice pe care le oferă România în sectoare strategice.
Foto: Nicușor Dan. Autor: Razvan Socol, via Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0